La mai bine de un an de la izbucnire, atenția comunității internaționale asupra războiului din Ucraina este încă destul de mare.
Ei bine, având în vedere că și datorită acoperirii jurnalistice intense, țara împotriva căreia Rusia lui Putin a declarat război primește mari contribuții de bani și ajutoare din Europa și nu numai.
Dacă a vorbi despre o criză și a o spune constant înseamnă obținerea acestor rezultate, articolele, perspectivele și rapoartele sunt binevenite.
Problema apare atunci când lumea deschide larg ochii pe o parte și îi închide pe cealaltă, ignorând efectiv faptul că peste 40 de războaie se duc pe planetă, concomitent cu cel ucrainean.
Totuși, conflicte pe care Occidentul le cântărește evident pe baza unui standard dublu, influențat de politică, economie și câștig personal.
Înseamnă că, în timp ce agresiunea rusă a primit imediat (și din fericire) un răspuns activ din partea altor țări, să ne amintim, au impus sancțiuni, au trimis ajutoare economice și arme, au primit cu brațele deschise ucrainenii de toate vârstele, au condamnat deschis crimele de război comise de Putin, pe de altă parte, tot ce a mai rămas este o disprețuire totală pentru ceea ce se întâmplă în altă parte .
Așa că se întâmplă ca bombele aruncate puțin mai departe de casa noastră nu fac același zgomot, reprimarea drepturilor omului împotriva oamenilor de culoare nu doare la fel, și aceleași uși larg deschise pentru ucraineni se închid imediat, ca de exemplu, se vorbește despre acceptarea pentru Africa, din care oamenii fug din motive nu mai puțin grave și urgente decât cele cu care se confruntă oamenii din Europa de Est.
Tratamentul inegal și răspunsurile inadecvate la încălcările drepturilor omului din întreaga lume au alimentat impunitatea și instabilitatea, potrivit celui mai recent raport al Amnesty International, 2022 a fost anul începutului conflictului din Ucraina, dar a fost și unul dintre cele mai mortale, din 2006, când ONU a început să înregistreze numărul victimelor, pentru palestinienii din Cisiordania ocupată:
- 151 de morți, inclusiv zeci de minori, uciși de forțele israeliene.
Un abuz în fața căruia niciun stat nu și-a făcut auzită vocea.
Într-adevăr, în timp ce guvernul SUA a condamnat vehement încălcările drepturilor omului din Rusia și a salutat zeci de mii de ucraineni care fugeau de război, între septembrie 2021 și mai 2022 poliția americană a expulzat, după ce i-a torturat și maltratat, peste 25.000 de oameni de culoare care au fugit din Haiti.
Pe scurt, în timp ce ne uitam cu toții și încă ne mai uitam la un punct în aceeași direcție, în jurul nostru se desfășoară noi conflicte, altele își recăpătă puterea iar unele, de multă vreme, continuă fără încetare.
ACLED (Armed Conflict Location and Event Data Project), o organizație non-guvernamentală și non-profit americană, specializată în colectarea de date, informații și analize privind conflictele din lume, întocmește anual Conflict Severity Index, un fel de cartografiere a războaielor împrăștiate pe tot globul, clasificate în funcție de gravitație pe baza a patru indicatori cheie:
- mortalitatea, pericolul, răspândirea și fragmentarea.
Cercetările efectuate în 2022 au arătat că la începutul acestui an 46 de țări „îndeplinesc” criteriile pentru cel puțin un indicator de severitate și 19 dintre ele se află într-o stare de conflict extrem de grav , precum Nigeria.
ȚĂRI CUPRINSE DE VIOLENȚĂ
În 2022, cele mai înalte niveluri de violență au fost măsurate în Ucraina (peste 34.400), Siria (peste 10.400), Myanmar (peste 9.300), Brazilia (peste 7.900), Mexic (peste 7.100) și Yemen (peste 6.400).
Țările cu cel mai mare număr de victime în conflict au fost Ucraina (peste 28.000), Myanmar (peste 19.000), Nigeria (peste 10.600), Mexic (peste 7.700) și Yemen (peste 6.700).
În timp ce Ucraina se află inevitabil în fruntea ambelor liste din cauza actualului conflict în curs, multe alte țări au înregistrat un număr mare de evenimente și decese în circumstanțe violente mai variate și mai fragmentate.
Conflictele din Myanmar, de exemplu, implică sute de grupuri rebele armate. Majoritatea acestora s-au născut după lovitura de stat din 1 februarie 2021, care a predat efectiv cheile țării juntei militare, redeschizând o rană care în realitate nu se vindecase niciodată pe deplin:
conflictul împotriva autonomiilor etnice regionale, care a alimentat ani de zile un război civil intern.
Motiv pentru care niciun loc din țară nu este sigur și atacurile cad fără distincție asupra caselor, clădirilor, școlilor și spitalelor, îngreunând chiar și sosirea ajutorului umanitar.
O condiție cu care se confruntă și Nigeria, în care insurecția Statului Islamic în regiunea de Nord-Est strânge o mare parte din numărul total de victime ale țării.
Acesta din urmă, printre altele, este ocupat de zeci de miliții locale care luptă pentru a lua în stăpânire teritoriul și populațiile, în special în regiunile Nord-Vest și Centura Mijlociu.
Și cum rămâne cu Mexicul, una dintre cele mai periculoase națiuni din lume, afectată de un potop de violențe politico-criminale care a generat sute de atacuri împotriva civililor în 2022 și care în prezent nu are nicio perspectivă de pace și stabilitate la orizont.
Desigur, este adevărat că conflictele nu sunt toate la fel, dimpotrivă. Ele pot fi similare ca număr de victime, dar probabil vor diferi în ceea ce privește amploarea evenimentelor, comunitățile implicate și întinderea teritoriului.
ACLED spune, de exemplu, că astăzi o persoană care locuiește în Ucraina are de două ori mai multe șanse de a fi ucisă decât o persoană din Mali sau Republica Centrafricană.
Acest lucru nu înseamnă însă că în aceste două teritorii, precum și în alte părți sau în cele menționate până acum și după, condițiile de viață sunt mai bune.
În schimb, în Mozambic și Haiti, de exemplu, rata evenimentelor de conflict a fost constantă de foarte mult timp (sunt aproximativ 500 de incidente de violență politică pe an).
În primul, ciocnirile sunt concentrate în zona de nord, mai puțin populată, dar „frecventată” de o rețea jihadistă globală: teama este că această „celulă” s-ar putea extinde pe tot teritoriul.
Haiti, pe de altă parte, o țară mult mai mică decât cea anterioară, are o problemă de fragmentare: înseamnă că, deoarece în prezent nu există un guvern central dominant, controlul este în mâinile bandelor care au pus deja piciorul în cea mai mare parte a capitalei, Port-au-Prince.
Coexistența între diferite grupuri este însă orice altceva decât pașnică. Atat de mult încât, din cauza violențelor, zona este perpetuu copleșită de crizele alimentare și de sănătate.
DEMOCRAȚIE EȘUATĂ
În majoritatea celor 46 de țări și teritorii care îndeplinesc cel puțin un indicator semnalat de indice, există multiple conflicte simultane, adesea independente unele de altele.
De obicei, la cei cu cele mai mari cote de severitate, există cel puțin o insurecție a unui grup rebel armat împotriva guvernului național, cu intenția de a-l răsturna.
Un război la care se adaugă și alții „mai mici”, declanșați de rivalitatea dintre bande. Această condiție este experimentată de Somalia, Nigeria, Republica Democrată Congo, Mali și așa mai departe.
După cum se poate observa din lista tocmai întocmită, majoritatea țărilor cel mai greu afectate de războiul civil sunt situate în Africa, cu excepția Yemenului.
Aceste țări au un lucru în comun. În afară de dominația milițiilor rebele, protagoniste ale violențelor prezente în teritorii, toate au în spate un proces de democratizare eșuat, întrerupt sau încă în desfășurare, dar serios împiedicat.
Factori care, la o inspecție mai atentă, se împletesc între ei. Gangurile care luptă pentru controlul asupra oamenilor și asupra locului în care trăiesc pot dori totul, dar nu oamenii care gândesc singuri și sunt liberi să ia decizii (caracteristici care ar trebui să aparțină unei democrații demne de acest nume).
Dimpotrivă, violența apare adesea tocmai pentru a sufoca imediat primii lăstari ai suveranității populare.
De exemplu, multe țări clasificate de Freedom House (o organizație neguvernamentală care efectuează cercetări privind democrația, libertățile politice și drepturile omului) drept „parțial libere”, adică state cu alegeri, succesiunea și îndepărtarea liderilor, incluziunea și alte caracteristici ale sistemele democratice, sunt considerate în schimb de indicele de severitate a conflictului ca fiind extrem de violente, mai ales din cauza grupurilor subnaționale care exercită puterea asupra localităților mici, în locul guvernului central.
ROLUL MILIȚIILOR NEGUVERNAMENTALE
ACLED a constatat că grupurile „non-statale”, inclusiv rebeli, miliții și bande, în număr de peste 3.000 în întreaga lume, au fost implicate în 64% din toate activitățile armate organizate în 2022 și au comis 76% din toate violența împotriva civililor.
Atât de mult încât în același an, numai în Columbia, au fost active 64 de grupuri armate neguvernamentale separate și din cele peste 2.600 de incidente de violență raportate în total, peste 200 au implicat ciocniri între forțele statului și actori rebeli de opoziție, sau aproximativ 9 % din totalul violenței (mai ales împotriva civililor).
Contează și faptul că în țări ca aceasta, sau ca Filipine și Mexic, guvernele „democratice” au încheiat adesea acorduri, în principal pentru interes și dominare, tocmai cu milițiile pe care în schimb ar trebui să încerce să le elimine.
De fapt, se întâmplă ca în aceste teritorii controlul să fie în cele din urmă încredințat unor entități nestatale, susținute de elite politice.
Evident, comunitățile locale sunt implicate, expuse unei amenințări constante de violență, aproape întotdeauna nepedepsită, din aproape toate fronturile.
MILIȚIILE REBELE DIN SUDAN
Faptul că aceste grupuri au proliferat într-o asemenea măsură face negocierea și rezolvarea conflictelor destul de dificile.
Pe lângă demonstrarea evoluției ideii de conflict în sine, care este acum mai flexibilă ca formă și direcție, fragmentarea bandelor armate reflectă modul lor de a acționa: schimbător în operațiuni și în programele de atac, o modalitate excelentă de a supraviețui mai bine și de adaptare la noile strategii politice.
PACEA NU VINE NICI CU ARMISTIȚIU
Dar violența nu scade, ci doar își schimbă forma, chiar și în contexte post-conflict. De fapt, în categoria de severitate extremă a ACLED, există încă 3 țări care, teoretic, trec printr-o fază de post-conflict sau armistițiu:
aceastea sunt Siria, Columbia și Yemen care, în ciuda acestor schimbări, continuă să mențină conflictele mai mici în viață, efectuate de miliţiile locale.
Cu alte cuvinte, încetarea războiului, formal sau de altă natură, nu înseamnă neapărat încetarea violenței.
ATENTATELE DIN SIRIA
În modernitate, dimpotrivă, persistența grupurilor armate chiar și în perioada „postbelică” este o caracteristică cheie care evidențiază cât de mult s-a schimbat conceptul de conflict.
În Siria, de exemplu, au activat în 2022, 140 de grupuri armate rebele separate, născute din fragmentarea celor anterioare, mai mari.
De altfel, în același an, în țară au fost semnalate peste 10.000 de evenimente de conflict , dintre care 11% au apărut între forțele regimului și grupurile rebele.
Toate acestea sunt situații care, în lumina acestei analize, ar trebui să ne facă să reflectăm. Pe lângă faptul că nu sunt conflicte din seria A și conflicte din seria B, sunt bătălii care au loc de ani de zile și altele care încă continuă să ardă sub cenușă, pentru că nimeni nu a ajutat vreodată să le stingă complet.
Războiul nu se referă doar la cine face cel mai mult zgomot, cine trage cele mai multe gloanțe sau cine este suficient de norocos să aibă un vecin bogat și puternic care le vine în ajutor, deși probabil doar din interes.
Un conflict poate lua forme diferite, poate evolua și poate implica diferiți actori, dar adevărul de bază este că un conflict este întotdeauna un conflict, indiferent de locația geografică, pentru că oamenii care mor sunt întotdeauna oameni care mor.
Acesta este motivul pentru care, în raportul său, Amnesty International face apel la o reformă totală, pornind de sus, ca cel mai înalt organ decizional al Națiunilor Unite, Consiliul de Securitate, să fie schimbat astfel încât să poată fi vocea statelor și a situațiilor ignorate în mod tradițional, în special în sudul global, cum ar fi cele descrise.
„Sistemul internațional are nevoie de o reformă serioasă care să reflecte realitatea de astăzi. Lipsa de transparență și eficacitate în procesul decizional al Consiliului de Securitate face ca întregul sistem să fie deschis manipulării, abuzului și disfuncționării ”, a comentat Agnès Callamard, expert în drepturile omului și șef al Secretariatului Internațional al Asociației.
Iar guvernele care își urmăresc propriile interese continuă să își rezerve ultimul loc în clasament pentru drepturile omului.
Sursa: lindependente.online
Adaugă comentariu