Politicile de majorare a ratei dobânzii duse de băncile centrale occidentale, în special de BCE și Rezerva Federală, nu numai că cauzează probleme economiilor țărilor „bogate”, ci mai ales țărilor din emisfera sudică, cele mai sărace, mereu zdrobite de aroganța economică a capitalismului din țările avansate.
Consecințele politicilor monetare restrictive asupra națiunilor în curs de dezvoltare, implementate în special în ultima perioadă de liderii capitalismului internațional, sunt adesea trecute cu vederea dacă nu ignorate de politică, mass-media și dezbaterea publică.
FMI s-a limitat la a trage un semnal de alarmă cu privire la înrăutățirea condițiilor din cele mai sărace țări ca urmare a crizei energetice și a aprovizionării globale, dar nu a menționat principalele motive legate de riscul înrăutățirii economiilor din emisfera sudică, inclusiv o potențială insolvență a datoriei.
Unul dintre cele mai importante motive trebuie identificat tocmai în creșterea dobânzilor care, prin întărirea dolarului american, determină automat deprecierea monedelor locale ale națiunilor mai puțin dezvoltate.
Drept urmare, aceste state își pierd capacitatea de a-și deservi datoriile în valută și, ca soluție, nu au de ales decât să se împrumute din nou în condiții din ce în ce mai rele.
În același timp, tocmai pentru a rambursa datoria, aceștia sunt supuși presiunilor din partea instituțiilor financiare internaționale precum FMI pentru a crește măsurile de austeritate care expun cetățenii la condiții crescânde de sărăcie.
Băncile centrale își justifică deciziile de politică monetară argumentând că aceasta servește la contracararea inflației și prezentând această decizie ca inevitabilă, în urma afirmației că „nu există alternativă”.
Cu toate acestea, majorarea ratelor nu are nici un efect asupra inflației exogene, adică declanșată de variabile externe, în special de natură geopolitică.
Cu alte cuvinte, în special în Europa, este o inflație determinată de ofertă și nu de cerere, motiv pentru care reducerea banilor în circulație nu va avea nici un efect asupra scăderii prețurilor.
Motivele reale ale politicilor băncilor centrale privesc, în schimb, voința de a întări dolarul și euro pentru a menține hegemonia monetară a dolarului!
Printr-o creștere a dobânzilor, de fapt, moneda se apreciază iar acest lucru este fundamental pentru dominația monetară globală.
Dolarul, de fapt, este unul dintre principalele instrumente prin care Washingtonul și-a stabilit supremația la nivel internațional prin ținerea sub control a economiilor țărilor străine. Și, din moment ce evenimente geopolitice recente amenință puterea lui tocmai la acest nivel, cu principalele puteri emergente care dezvoltă noi mecanisme comerciale și financiare pentru a se distanța de dolarul verde, Occidentul are nevoie cu disperare să-și mențină moneda puternică.
Acesta este urmarea aceleiași operațiuni implementate de guvernatorul băncii centrale ruse, Elvira Nabiullina, când pentru a salva rubla de sancțiunile occidentale a crescut rapid dobânzile până la 20%.
De fapt, există și alte instrumente de politică economică pentru a limita creșterea prețurilor, cum ar fi plafoanele de preț, impozitele pe profitul corporativ și măsurile redistributive.
Lupta împotriva inflației, așadar, pare mai degrabă un ecran care să acopere motivele reale ale acestor politici care, pe de o parte, scad semnificativ nivelul de trai al popoarelor bogate și, pe de altă parte, expun țările emisferei sudice la risc de faliment sau cel puțin de sărăcie mai mare, din cauza imposibilității rambursării datoriei și a presiunii de aplicare a măsurilor de austeritate.
De exemplu, în ultimii doi ani, costul datoriilor naționale din America Latină a crescut exponențial: Argentina plătește cu 21,5% mai multă dobândă la obligațiunile de stat decât Germania, în timp ce ratele cu care se confruntă Ecuador și, respectiv, Venezuela sunt cu 46,8 și 89,4% mai mari.
În medie, cele mai mari zece economii latino-americane plătesc cu 25,5% mai multă dobândă decât Germania.
Bani care trebuie obținuți prin noi datorii, reduceri de cheltuieli sau luați din economiile naționale prin impozite.
Drept urmare, unii economiști au avertizat că mai mult de cincizeci de state din sudul global ar putea să nu își achite datoriile, în timp ce strânsoarea inflației se face simțită și în America Latină.
În acest scenariu a apărut însă încercarea țărilor non-occidentale de a găsi modalități de a se apăra împotriva acțiunilor dăunătoare ale națiunilor dezvoltate.
Concret, sunt adoptate în principal două tehnici:
- reducerea datoriilor proprii în valută și
- dezvoltarea unor mecanisme de răspuns la fluctuațiile cursului de schimb.
În ceea ce privește primul punct, Brazilia și-a redus datoria în valută la 3,3%; Mexic la 22,5% și Chile la 49,6%. Cifre mult mai mici decât în 1979.
În ceea ce privește al doilea aspect însă, state precum Columbia și Chile au acumulat rezerve mari de valută străină, pe care le pot vinde pentru a-și stabiliza propriile monede în perioadele de turbulențe economice când reglementările sectorului financiar de pe continent au devenit mai stricte odată cu puterea de supraveghere atribuită băncilor centrale.
Acesta este un semnal important care arată cât de multe state din sudul global încearcă să schimbe arhitectura financiară internațională concepută în funcție de scopurile și interesele finanțelor americane și anglo-sioniste care promovau principiul independenței băncii centrale.
Un principiu care permite bancherilor să acționeze fără nici o supraveghere a politicii sau orice altă forță, considerând deciziile de politică monetară ca fiind exclusiv tehnocratice și apolitice.
Acest lucru le-a dat o putere enormă care îi eliberează de orice dorință de a dezice sau critica a acțiunile lor! Tocmai acest principiu face dificilă schimbarea statului sistemului financiar internațional.
Cu toate acestea, datorită revoltelor geopolitice în curs, puterile emergente, în primul rând Rusia, China și India, înving progresiv supremația financiară occidentală, pe baza unei scheme artificiale de manipulare a piețelor financiare, dând naștere la noi mecanisme comerciale și sisteme de plată.
În acest demers vor fi susținute cel mai probabil de țările din America Latină, unde premierul columbian, Gustavo Pedro, a denunțat în octombrie anul trecut că politica monetară a SUA distruge în mod intenționat economia globală, invitând astfel statele din America Latină să elaboreze un plan de răspuns la acțiunile SUA cu unitate și determinare.
Sursa: lindependente.online
Alte surse:
https://www.undp.org/publications/dfs-avoiding-too-little-too-late-international-debt-relief
Adaugă comentariu