ECDC, Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, a publicat un raport care conține un proiect de prognoză cu privire la modul de a face față unei posibile noi creșteri a infecțiilor cu Covid-19 în această toamnă, care coincide cu sezonul gripei.
Planul prevede două ipoteze de campanii de vaccinare care vizează cei peste 60 de ani și ar trebui să prevină, conform schemelor matematice folosite la elaborarea prognozelor, de la 32 la 44% din internările în spital.
Toate acestea în ciuda faptului că încă nu a apărut un model clar de circulație sezonieră a Covid.
În special, o primă ipoteză prevede un program de vaccinare destinat persoanelor cu vârsta de 60 de ani și peste, care să fie implementat în toamna anului 2023 și capabil, potrivit estimărilor, să evite până la 32% din internările în spital.
O a doua ipoteză prevede, pe lângă campania pentru cei peste 60 de ani, un al doilea program de vaccinare pentru primăvara anului 2024 pentru persoanele de peste 80 de ani, care ar trebui să contribuie la prevenirea până la 44% din spitalizări (procente referitoare doar la Uniunea Europeană).
Potrivit ECDC, administrațiile sunt necesare pentru protejarea persoanelor în vârstă, precum și a celor imunocompromiși fără limită de vârstă.
Conștient de scăderea drastică a procentului de subiecți vaccinați la toate grupele de vârstă, ECDC a conceput câteva strategii pentru a depăși această problemă.
„Viitoarele campanii de vaccinare ar trebui să ia în considerare campanii de comunicare direcționate, concentrând eforturile pe atingerea grupurilor cu prioritate înaltă prin canale și mesageri de încredere și oferind informații clare cu privire la grupurile care se recomandă vaccinarea, tipul de vaccinuri disponibile și momentul”, se arată printre concluziile raportului.
Cu siguranță, Uniunea Europeană are foarte mult interes să continue campania de vaccinare cât mai mult timp, întrucât Big Pharma (Pfizer în frunte) nu au intenția de a revizui condițiile contractelor privind achiziționarea de doze, în ciuda faptului că faza acută a pandemiei a fost depășită demult.
Vă imaginați cine pune presiune pe state pentru a trece la injectare chiar dacă nu mai este necesară și în plus s-a dovedit că nu aduce beneficii ci mai mult riscuri?
Doresc să vă reamintesc dumneavoastră, cititorilor noștri, că a fost publicat în august 2022 un studiu The Lancet, unde se arăta clar cum, cu un simplu antiinflamator (aspirina de exemplu) spitalizarea s-ar fi redus cu până la 90%!
Lucru care nu a fost posibil nici măcar prin injectarea masivă a cetățenilor! Dar ce se întâplă acum? Avem Big Pharma care a făcut profituri halucinante cu aceste produse experimentale, care nu dorește să renunțe la alte miliarde pentru dozele deja contractate dar pe care nu mai are cine să le folosească!
În plus acești producători nu au dat nici o garanție, nu au testat suficient produsele lor, în schimb acum vin să oblige statele să respecte contractele de achiziție!
Oare cei care au semnat în secret aceste contracte, vor fi vreodată anchetați și trași la răspundere pentru miliardele de doze comandate știind bine că populația UE este de doar câteva sute de milioane cu tot cu copii și tineri?
Avem și în România această situație, au fost comandate 120 milioane de doze pentru o populație estimativă, rămasă în țară de maxim 14 milioane de persoane cu tot cu copii și tineri!
Vom vedea vreodată conținutul contractelor de achiziționare? Atât cele din România cât și cele decise halucinant prin sms de către Ursula direct cu Pfizer, printr-o procedură mai mult privată și deloc transparentă așa cum ar fi fost normal într-o „societate democratică”!
Vedem atât de multe persoane, tinere în special, care decedează subit, dar nu facem altceva decât să negăm evidența unei legături cu aceste produse experimentale și să mergem înainte cu o altă campanie de injectare! Este halucinant!
În plus ne vin informații precum acești decidenți deveniți peste noapte stăpânii vieților noastre, se gândesc să dea o prevedere de injectare periodică a populației! Vom reveni cu detalii.
Sursa: lindependente.online
Adaugă comentariu