Giorgia Meloni la următoarea întâlnire G7, care are loc începând de astăzi la Hiroshima, va discuta cu aliații, printre altele, poziția Italiei cu privire la acordul cu China pentru Noul Drum al Mătăsii, semnat de guvernul Conte în martie 2019, sau Inițiativa Belt and Road (BRI), este cel mai mare proiect de infrastructură chinez pentru deschiderea de noi rute comerciale terestre și maritime care facilitează comerțul cu țările din Eurasia și restul lumii.
Aderarea Italiei la BRI este o problemă deosebit de sensibilă, deoarece contribuie la determinarea poziției internaționale a Italiei asupra scenariului global, schimbându-se, în cazul reînnoirii memorandumului acestui acord, axa parteneriatului comercial al Romei către Est, iritând astfel foarte mult Casa Albă care ține sub supraveghere îndeaproape guvernul peninsulei.
„Drumurile mătăsii”, de fapt, prin apropierea Italiei de China, ar contribui și ele la modificarea echilibrului geopolitic, facilitând o mai mare independență a Italiei față de Washington.
Nu întâmplător noile rute comerciale concepute de Beijing reprezintă o schimbare de paradigmă epocală în contextul globalizării, caracterizată prin deplasarea centrului de greutate al lumii către est.
Din acest motiv, la ultimul G20 desfășurat la Bali, în cadrul întâlnirii bilaterale a premierului italian cu președintele american, Joe Biden, acesta din urmă a dat un fel de ultimatum Romei: retragerea de pe Drumul Mătăsii.
Interesant este că Italia este singura națiune aparținând G7 care a semnat memorandum-ul cu China, demonstrând că acordul nu este un simplu acord comercial, ci are repercusiuni geopolitice importante.
Acum, așadar, guvernul italian este nevoit să decidă rapid dacă se retrage sau nu din acord până la 22 decembrie a acestui an: în caz de eșec, de fapt, acordul este reînnoit automat pentru încă cinci ani.
Roma este, așadar, nevoită să efectueze un act de echilibru dificil de realizat, pentru a nu deranja Washingtonul și, în același timp, pentru a menține bune relații cu Dragonul.
Problema aderării Italiei la Drumul Mătăsii se încadrează în contextul mai larg al gestionării relațiilor de către UE cu Beijingul: de fapt, Italia cu greu poate merge singură fără a lua în considerare poziția Comunității în acest sens.
Tocmai din acest motiv, Bruxelles-ul încearcă să recalibreze relațiile cu Dragonul, încercând să-i reducă dependența și, în același timp, să evite o decuplare economico-comercială dură care ar dauna economiilor occidentale.
Prin urmare, guvernul italian ar dori să adopte aceeași strategie, adică să remodeleze acordurile cu China pentru a nu obține o ruptură clară cu Beijingul și a nu irita Washingtonul!
În acest scop, Giorgia Meloni a încercat să amâne decizia până după vară, câștigând timp și, în calitate de „omolog”, a adoptat o poziție rigidă pro-NATO cu privire la problema ucraineană.
Totuși, după toate probabilitățile, guvernul nu va mai putea să stea mult timp în abandonarea inițiativei strategice a Beijingului pentru a nu crea tensiuni cu „aliații” de peste mări care, după cum reiese din diverse probleme, dictează pe deplin linia politicii externe a Romei, adesea în detrimentul intereselor acesteia din urmă.
În acest sens, subsecretarul Ministerului Afacerilor Externe, Giorgio Silli, în cadrul unei audieri parlamentare de miercuri la Roma, a declarat că „deși încă nu a fost luată o decizie definitivă, nu există nicio îndoială că Italia aparține strategic Occidentului”.
Dacă pe de o parte, criticii inițiativei văd în Noul Drum al Mătăsii un instrument de cucerire sau „soft power” al Beijingului, pe de altă parte susținătorii consideră că orice „abordare prădătoare” chineză nu poate fi superioară celei a altor puteri, începând cu Statele Unite.
La urma urmei, este greu de crezut că aderarea la noile rute comerciale ale Dragonului nu aduce niciun avantaj Peninsulei, mai ales dacă ținem cont de poziția sa strategică în Marea Mediterană, la jumătatea distanței dintre Africa și nordul Europei!
Deja puternic prezentă în Africa, Beijingul de fapt caută o țară europeană de referință cu fața Continentului Negru cu care să colaboreze din punct de vedere al logisticii comerciale.
Evident, Italia ar trebui să fie selectivă în alegerea investițiilor, „acceptându-le doar pe cele care produc o creștere a PIB-ului, a ocupării forței de muncă și posibila deschidere a pieței chineze către produsele italiene”, pentru a nu da loc vreunei atitudini de pradă ale Beijingului, după cum explicase subsecretarul guvernului Conte I, Michele Geraci, către Ministerul Dezvoltării Economice.
Pe de altă parte, nu există riscul ca Roma să cadă în „capcana datoriilor” alimentată de investițiile chineze, deoarece 32% din datoria publică a Italiei se află în mâini străine, în principal franceze și germane, în timp ce Beijingul nu va investi 700 de miliarde în datoria Italiei, evitându-se astfel crearea unei legături de dependenţă.
Rămâne faptul că orice dezavantaje sau beneficii ale aderării Italiei la Noul Drum al Mătăsii ar trebui stabilite la Roma și nu la Washington (și nici la Bruxelles).
În schimb, se pare că guvernul italian este deja pregătit să se supună SUA, deși mai durează până să înțeleagă cum să gestioneze relațiile cu Beijingul.
Tot din acest motiv, vizita premierului italian la Casa Albă a fost amânată de mai multe ori, mai întâi din primăvară până în iunie și acum, din nou, până la începutul lunii iulie.
Palazzo Chigi va fi, așadar, nevoit să găsească un compromis între cerințele Washingtonului și ambițiile Beijingului, cu riscul serios, totuși, de a umbri interesele naționale pentru a nu displace puterea stelară de peste ocean, SUA.
Cum era treaba cu suveranitatea, cu interesele naționale, cu Uniunea Europeană și interesele economice ale membrilor ei?
Sursa: lindependente.online
Adaugă comentariu