În acest moment istoric împânzit cu „eco”, în care până și marile multinaționale petroliere flutură steagul durabilității și își vopsesc logo-urile în cincizeci de nuanțe de verde, jonglarea între adevăruri și trucurile de marketing este din ce în ce mai dificilă.
Dacă ne uităm în lumea modei, atunci confuzia și opacitatea sunt acasă. Acest lucru se datorează faptului că este o industrie nereglementată, în care nu există obligația legală de a enumera toate ingredientele, cum sunt procesate, de unde provin sau cum să le eliminați cel mai bine.
Un pământ al nimănui, plin de etichete rezumative care spun doar o parte din poveste (știm foarte bine că „Made In...” este un termen aleatoriu, pentru că o îmbrăcăminte poate să fi fost tăiată într-o parte, asamblată în alta și vopsită în alta).
Etichete care ar fi putut merge bine până acum 40 de ani, când sistemul era localizat și gestionabil (multe companii își dețineau fabricile sau apelau la producători locali), când proveniența era sinonimă cu garanția calității și era aproape o geografie bine delimitată zona industriei textile (cele mai bune lânuri au fost cele italiene, cea mai fină mătase provenea din India și China, în timp ce pentru lenjerie ne-am orientat direct în Franța).
Apoi cineva și-a dat seama că era mai convenabil să se uite la abilitățile industriilor în curs de dezvoltare din cealaltă parte a lumii!
Mai puține controale, o forță de muncă exploatată, zero atenție pentru mediu. Costuri mai mici, mai multe marje, mai multe profituri.
Și iată o ceață deasă care coboară pe lanțuri de producție complicate, cărora nu li se vede nici începutul, nici sfârșitul! Unde drepturile omului sunt ignorate și practicile neloiale de mediu sunt tolerate și acoperite.
În modă, singurele lumini sunt cele care se aprind timp de zece minute pe podiumurile săptămânilor modei, restul sunt umbre, secrete, minciuni. Acesta este motivul pentru care este nevoie de transparență.
„Transparența este primul pas către o schimbare sistemică mai largă în favoarea unei industrii a modei globale mai sigure, mai echitabile și mai curate” (Sarah Ditty, Fashion Revolution Policy Director)
A cere unui brand să fie transparent și să facă publice și accesibile toate informațiile privind lanțul de aprovizionare și produsul respectiv nu este un lucru simplu, dimpotrivă.
Pare un lucru dificil pentru că, potrivit celui mai recent Fashion Transparency Index (2022), sunt încă puține companii care au lansat informații cuprinzătoare în acest sens.
Și totuși, forțarea mărcilor să dea socoteală pentru acțiunile lor este utilă pentru a avea date comparabile, pentru a facilita activitatea asociațiilor și organizațiilor pentru drepturile omului, pentru a înțelege cel mai bun mod de a elimina produsele dintr-un punct de vedere circular și pentru a permite oamenilor să facă alegeri în cunoștință de cauză. Dacă nu există transparență, cu greu se vor găsi soluții.
De aceea, în cadrul strategiei europene pentru textilele durabile, Comisia a propus introducerea unui pașaport pentru produse digitale (DPP).
Un suport capabil să spună întreaga poveste a produsului, de la materia primă până la magazin, până la informații despre cum să-l administreze la sfârșitul vieții.
Date care vor fi apoi partajate electronic cu toată lumea, de la furnizori la autorități până la clienții finali. Un QR scanabil pe produs va fi suficient pentru a deschide o fereastră virtuală asupra tuturor detaliilor fundamentale de producție, punând fiecare pas pe hârtie.
Un truc care îi pune într-un colț, forțând companiile să spună adevărul și să-și asume responsabilitățile pe tot parcursul ciclului de viață al produsului (eventual punând capăt uzurii planificate și forțând mărcile să proiecteze într-o perspectivă circulară).
Tocmai din acest motiv, au fost deja ridicate primele obiecții și nedumeriri, legate în principal de confidențialitate/protecția datelor și de necesitatea păstrării secretului industrial (și se știe că una dintre cele mai mari temeri din lumea modei este să fie copiați).
Pentru a liniști mințile și pentru a înțelege care vor fi informațiile obligatorii, Comisia Europeană se va ocupa de ele de la caz la caz cu ajutorul experților tehnici în domeniu, asigurându-se că, de asemenea, protejează drepturile privind proprietatea intelectuală a producatorul.
Acest lucru întârzie și mai mult reglementarea acestui sistem care ar fi trebuit să intre în vigoare în acest an.
De ce este atât de greu să „urmăm” calea hainelor noastre?
Lanțul modei nu este deloc liniar, este alcătuit din mai mulți pași, implicând multe industrii diferite, de la agricultură la comunicare, dezvoltându-se pe mai multe niveluri, care sunt adesea la fel de fragmentate și confuze.
Pentru a obține o imagine completă, ar fi necesar să înțelegem de unde provin materiile prime (unde sunt crescute oile pentru lână, unde se cultivă bumbacul etc.), cum și unde sunt tratate pentru a trece de la fire la țesătură (vopsirea și tratamentele incluse), pentru a veni apoi la tăiere, împachetare și ambalare.
Revenind la toate aceste informații, când de multe ori brandul nici măcar nu știe cine își coase hainele din cauza intermediarilor necomunicați, a contractelor și a subcontractelor, este cu adevărat o ispravă.
Angajate în construirea și comunicarea „marcii”, încă din anii 90 companiile au încetat să mai producă haine, se limitează la vânzarea lor.
Cu toate acestea, este necesară o conștientizare și o responsabilitate, a fi transparent astăzi este singura modalitate de a stabili o relație sănătoasă bazată pe încredere cu oameni care, de fapt, sunt din ce în ce mai atenți și sensibili la problemele etice/de mediu.
Dacă bunul simț nu este suficient, poate că va fi suficientă obligația de a prezenta un pașaport digital...
Sursa: lindependente.online
Alte surse:
https://environment.ec.europa.eu/publications/textiles-strategy_en
Adaugă comentariu